Evaluarea angajatilor reprezinta o componenta strategica a planului de succes al unei organizatii. Citeste continuarea articolului.

 

Evaluarea angajatilor reprezinta o componenta strategica a planului de succes al unei organizatii – nu doar un ritual cu titlu obligatoriu indeplinit la intervale regulate de timp. Fara evaluare, nu exista dovada ca ne-am atins obiectivele, nu exista cunoastere, responsabilitate, dezvoltare si, in consecinta, nici performanta. Va readucem in atentie cinci dintre puterile pe care le contine un proces de evaluare a performantei ori a comportamentelor:

  1. Feedback constructiv, obiective clare si adecvarea programelor de formare si dezvoltare profesionala

Orice angajat simte nevoia de validare: isi face bine treaba? A inteles cum trebuie cerintele postului? Ce ar mai trebui sa imbunatateasca? Onestitatea si claritatea feedbackului ajuta la definirea obiectivelor pentru viitorul apropriat si identificarea strategiilor de urmat: proiectarea unor programe de training cu tinta exacta, pentru rezolvarea decalajului de competente sau corectarea unor comportamente neproductive. In fine, evaluarea de performanta il face pe angajat sa inteleaga rolul jobului sau si al eforturilor solicitate din parte-i in tabloul de ansamblu al organizatiei.

  1. Cresterea gradului de motivare a angajatilor

 

Indiferent daca feedbackul primit este pozitiv sau negativ, confirmarea sau intelegerea limpede a realitatii genereaza intotdeauna elan pentru auto-depasire. Evaluarile de performanta au, pe deasupra, darul de a elimina rutina din munca de zi cu zi – angajatul stie ca urmeaza un eveniment important si incepe sa se pregateasca, sa-si puna intrebari, sa se organizeze. Fara indoiala, un nivel superior de motivatie va determina si o rata corespunzatoare de retentie a angajatilor.

  1. Promovare si recompensare in cunostinta de cauza

O promovare vine cu noi responsabilitati si provocari. Este angajatul pregatit sa le faca fata? Detine competentele, comportamentele, eficienta si potentialul de crestere necesare? Astfel de intrebari isi intaresc ecoul daca mergem cu gandul mai departe, catre planificarea succesiunii. Evaluarea performantei este singura care ne va oferi raspunsul. Si tot ea va sta la baza implementarii sistemului de plata in functie de performanta sau va lamuri oportunitatile de acordare a unor beneficii extra-salariale (prime, bonusuri, sporuri).

  1. Validarea sistemelor si a politicilor HR

Evaluarea angajatilor slujeste, totodata, drept instrument de verificare a eficientei initiativelor anterioare: programe de recrutare, onboarding, formare profesionala, gestionare a carierei. Care este calitatea candidatilor recrutati in ultimii doi ani? A crescut, a ramas constanta sau a scazut? I-am integrat cum trebuie in companie? Am obtinut rezultatele scontate prin cursurile noastre de formare si dezvoltare? Numai masurand in permanenta demersurile esentiale de management al resurselor umane putem ajunge la performanta.

 

  1. Legalitate si moralitate in deciziile privind resursele umane

 

Evaluarea de performanta va constitui temeiul legal pentru orice hotarare referitoare la raporturile de munca: mutare intr-un alt departament, retrogradare din functie, concediere pentru necorespundere profesionala ori din motive de restructurare. Sa retinem ca, potrivit articolului 17 alin. (2) lit. e) din Codul munciiangajatorii au obligatia legala de a include in contractul individual de munca criteriile de evaluare a activitatii salariatului.

Intr-o situatie de restructurare, evaluarile capata o dimensiune etica in cadrul serviciilor de outplacement, care incorporeaza testarea competentelor deopotriva profesionale si personale, precum si o evaluare vocationala.

Pentru toate initiativele de evaluare a angajatilor si candidatilor, va punem la dispozitie solutii complexe, flexibile si personalizate de Assessment Center.